Montaj țiglă ceramică

Se vede doar în pod. Dacă șarpanta a fost gândită pentru țiglă grea, da. Dacă a stat sub tablă toată viața, calculez întâi ce ar însemna trecerea.

Pentru că mortarul lucrează diferit de lemn și de ceramică: la îngheț-dezgheț crapă, iar bucățile căzute lasă coama liberă. Sistemul uscat ține și ventilează.

Vizual sunt aproape surori, la greutate la fel. Diferența e de nuanță, textură și buget — o discutăm cu mostrele în mână, nu la telefon.

Rar fără intervenție, pentru că ceramica e mult mai grea decât tabla și șarpanta a fost dimensionată pentru ce are acum. Verific în pod secțiunile căpriorilor, distanța dintre ei și starea lemnului, apoi îți spun dacă se consolidează sau se reface. Trecerea se face, dar cu structura recalculată, nu direct.

Se agață cu ciocul de șipcă și se fixează mecanic, cu cleme sau șuruburi, acolo unde vântul cere: la streașină, la coamă, la margini și pe pante mari. Restul țiglelor stau prin propria greutate și prin întrețesere. Mortarul nu e fixare, e doar închidere la coamă, și nici acolo nu îl mai folosesc.

Se poate, atâta timp cât acoperișul e uscat și fără gheață, pentru că țigla se fixează mecanic, nu cu materiale care cer căldură. Ce evit iarna e decopertarea pe suprafețe mari, ca să nu prind lemnul descoperit sub zăpadă. Planific pe bucăți și închid fiecare zonă în aceeași zi.

De regulă din montaj: țigle călcate în locul nepotrivit, țigle care au stat în gol pentru că șipca a fost la pas greșit, sau apă rămasă în cioc și înghețată. Ceramica bună rezistă la îngheț; ce nu rezistă e țigla pusă prost. La montaj corect, spargerile după iarnă sunt excepția.