Degivrare jgheaburi

Poate nu. Dacă gheața vine din pierderile de căldură ale podului, izolarea corectă rezolvă cauza. Degivrarea e pentru situațiile unde geometria acoperișului face gheață indiferent de izolare — îți spun cinstit în care caz ești.

Depinde de lungimea traseului și de cât o ții pornită — de asta insist pe comandă cu senzor, care pornește doar când e nevoie. Fără senzor, factura decide ea cât te enervezi.

E chiar momentul ideal: jgheaburile-s uscate, accesul e simplu, iar prima iarnă te prinde pregătit.

După țurțurii mari atârnați de streașină, după jgheabul plin cu un bloc de gheață și după apa care, la topire, curge pe fațadă în loc să coboare prin burlan. Uneori apar și pete la interior, sub streașină, pentru că apa topită urcă sub învelitoare. Toate sunt semne că apa nu mai are pe unde să plece.

În jgheab, în burlan și pe porțiunea de acoperiș unde zăpada se topește și reîngheață, de obicei lângă streașină și în dolii. Nu se pune peste tot, ci acolo unde se formează gheața la casa ta. Traseul îl stabilesc după cum arată acoperișul iarna și după expunerea versanților.

Da, după ce verific jgheabul: gheața de anul trecut l-a putut deforma sau desprinde din cârlige. Repar mai întâi ce a cedat, apoi pun cablul și termostatul. Degivrarea pusă pe un jgheab strâmb ține gheața departe, dar apa tot nu ajunge la burlan.

Izolația podului atacă cauza: căldura din casă nu mai topește zăpada de pe acoperiș, deci gheața nu se mai formează la streașină. Degivrarea tratează efectul, acolo unde cauza nu se poate elimina, la acoperișuri cu dolii adânci sau la mansarde deja finisate. Când se poate, izolația e prima soluție.