Jgheaburi și burlane

Metalul ține mai mult și duce mai bine gheața; PVC-ul e mai ieftin și mai tăcut la dilatare. Pe casă îți spun aplicat ce se potrivește — și cu ce compromisuri vine fiecare.

Aproape mereu: cârlige rărite sau obosite plus greutatea zăpezii. Se remontează cu pas corect și de multe ori jgheabul în sine se salvează.

Departe de fundație — în rigolă, în canalizare pluvială sau măcar pe teren înclinat de la casă. Burlanul care scuipă la soclu anulează tot restul sistemului.

Da, dacă lemnul streașinei ține cârligele: verific fiecare punct de prindere înainte să montez. Unde lemnul e moale sau crăpat, îl înlocuiesc sau îl dublez întâi, pentru că un cârlig prins în lemn putred cade la prima zăpadă. Repararea streașinei o vezi în deviz separat.

Pentru că apa trece prin cotul larg fără să se învârtă și fără să se oprească, iar frunzele alunecă mai departe în loc să se blocheze. Cotul strâns frânează apa, ține gunoiul și devine primul loc care îngheață iarna. Aleg cotul după drumul real al burlanului pe fațadă.

În lemnul streașinei sau în căpriori, cu șuruburi potrivite, la distanța cerută de sistem și cu o pantă ușoară către burlan, dată din fabricație de la primul până la ultimul cârlig. Cârligele prinse doar în astereala subțire sau cu pas mare se lasă sub zăpadă și jgheabul pierde panta.

Aproape niciodată. Cârligele vechi sunt deformate, cu panta pierdută, și de regulă nu se potrivesc cu profilul jgheabului nou. Le demontez și pun cârlige de sistem, la pas nou, cu panta trasă de la zero. Reciclarea lor pare economie, dar dă un jgheab care stă strâmb din prima zi.