Astereală și contralatare

Cât cere fișa învelitorii și lungimea versantului — canalul trebuie să tragă aer pe toată lungimea. Se decide la măsurătoare, nu la ochi.

Dacă e plană, sănătoasă și continuă — da. O verific scândură cu scândură înainte să promit.

Pentru că folia e consumabilul stratului: îmbătrânită sau perforată de vechile prinderi, nu mai are ce proteja. Se schimbă odată cu învelitoarea, cât e totul deschis.

Astereala e stratul continuu de scânduri sau plăci pe care se așază folia și învelitorile care cer suport plan. Contralatarea e șipca bătută pe căprior, peste folie, care ridică șipca învelitorii și deschide canalul de aer prin care iese umezeala. Prima ține, a doua aerisește; amândouă țin lemnul uscat.

Aerul nu mai circulă sub învelitoare, condensul rămâne pe folie și pe șipci, iar lemnul stă umed din toamnă până în primăvară. Peste câțiva ani apar petele, mucegaiul și șipcile moi. Canalul de aer e cel mai ieftin strat al acoperișului și cel mai scump de adăugat după.

Se bate pe fiecare căprior, peste folie, pe toată lungimea versantului, ca să lase un canal continuu de la streașină la coamă. Canalul trebuie să fie deschis la ambele capete, cu grilă la streașină și element de aerisire la coamă. Peste contralatare vine șipca învelitorii, la pasul din fișa tehnică.

Tabla fălțuită și șindrila bituminoasă cer suport continuu, deci astereală. Țigla ceramică, cea de beton și țigla metalică se montează pe șipci, la pasul profilului. Alegerea nu e de gust, o dă învelitoarea. Ce rămâne la alegere e materialul asterelei, iar acolo îți spun ce se potrivește cu bugetul.